Cei mai mulți oameni se tem de umbre. Își aprind luminile vieții ca să nu le vadă și totuși ele îi urmează în tăcere, ca niște amintiri care refuză să fie uitate. Dar umbra nu este dușmanul luminii. Este doar un ecou al ei. O dovadă că lumina există, că a trecut pe acolo și a atins ceva viu.
Umbra nu se teme de tine. Ea te cheamă. Te invită să te oprești, să închizi ochii și să o asculți. În spatele fiecărei frici se ascunde o lecție pe care sufletul tău o cere. În spatele fiecărei dureri stă o poartă care duce spre o lume mai adâncă. Dacă înveți să rămâi acolo, în întuneric, fără să fugi, vei descoperi că nu e gol. E plin de sens.
Cei care au învățat să stea de vorbă cu propria umbră au descoperit secretul alinării. Ei nu mai fug de sine, ci se întorc către sine. Umbra nu dispare atunci. Se transformă în ghid, în oglindă, în punte între ce e jos și ce e sus.
Adevărata lumină nu e cea care alungă întunericul, ci aceea care îl înțelege.
