În anul 480 î.Hr., o alianță a cetăților grecești condusă de Sparta a blocat înaintarea unei uriașe armate persane în trecătoarea de la Thermopylae. Deși invadatorii au învins în cele din urmă, rezistența grecilor a durat trei zile și le-a provocat pierderi grele, transformând confruntarea într-una dintre cele mai cunoscute ultime apărări din istorie.
O invazie pregătită de Xerxes
La începutul secolului al V-lea î.Hr., Imperiul Persan se afla la apogeu și își extinsese deja stăpânirea asupra unei mari părți din Asia Mică. După înfrângerea de la Marathon, regele Darius a murit, iar tronul a fost preluat de fiul său, Xerxes, hotărât să continue ofensiva împotriva Greciei.
În 481 î.Hr., Xerxes a adunat o armată uriașă și a pornit spre Grecia. Invazia a venit pe uscat și pe mare, iar la vestea acesteia cetățile grecești au început să se alieze sub conducerea Spartei.
Alegerea pasului de la Thermopylae
Primele trupe grecești, aproximativ 8.000 de hopliți, au încercat să oprească înaintarea persană în Valea Tempe, aproape de Muntele Olimp. Când a devenit limpede că forțele lui Xerxes erau mult prea numeroase, grecii s-au retras spre sud, căutând un loc mai potrivit pentru apărare.
Thermopylae s-a dovedit ideală pentru o rezistență defensivă, deoarece drumul se îngusta între munți și mare. Pe o porțiune de aproximativ 1,5 kilometri, armata persană era obligată să înainteze în coloană îngustă, ceea ce anula mare parte din avantajul numeric și din eficiența cavaleriei. Grecii au reparat și un zid vechi din zonă, pentru a îngreuna și mai mult avansul inamicului.
Leonidas nu părea să mizeze pe o victorie, ci mai degrabă pe o întârziere suficient de lungă pentru ca orașele din sud să se poată evacua. Forța greacă a fost redusă la aproximativ 6.000 de oameni, între care se aflau 300 de spartani, alături de arcadieni, locrieni, focieni, tespieni, corinteni, tebani și alți aliați.
Forțele implicate și diferența de tactică
Spartanii au trimis doar 300 de hopliți, probabil pentru că știau că lupta era aproape pierdută și doreau ca soldații aleși să aibă fii care să le poată continua liniile de familie. În același timp, alte cetăți grecești au trimis o flotă spre Artemisium, pe coasta de nord a insulei Eubeea, pentru a bloca marina persană și a împiedica aprovizionarea armatei lui Xerxes.
Numărul exact al soldaților persani rămâne discutabil. Herodot a scris despre o armată de 2 milioane de oameni, însă estimările moderne sunt mult mai prudente, de obicei între 100.000 și 150.000. Nucleul armatei era format din Nemuritori, o elită aleasă direct de rege și pregătită special pentru luptă.
Infanteria persană folosea sulițe scurte și scuturi împletite din nuiele, iar cavaleria era înarmată cu arcuri și lănci. Tactica persană se baza, de regulă, pe un prim val de săgeți, urmat de atacuri repetate ale infanteriei, menite să copleșească apărarea adversă prin număr.
Grecii aveau însă un avantaj defensiv esențial: scuturile lor grele, de tip hoplon, erau suficient de robuste pentru a reduce efectul săgeților, iar terenul îngust împiedica desfășurarea trupelor persane în masă.
Trei zile de luptă la trecătoare
În vara anului 480 î.Hr., armata persană a ajuns la Thermopylae și a cerut capitularea grecilor. Leonidas a refuzat, iar bătălia a început. În prima zi, atacurile persane au fost respinse, în ciuda pierderilor grele suferite de invadatori.
Pe a doua zi, Xerxes a ordonat un nou asalt, dar apărarea greacă a rezistat din nou. În cele din urmă, regele persan a trimis în luptă chiar și pe Nemuritori, considerați cei mai buni luptători ai săi. Nici aceștia nu au reușit să spargă linia grecilor, iar bilanțul pierderilor a continuat să crească în tabăra persană.
Un localnic grec, Ephialtes, a schimbat însă cursul confruntării. În seara celei de-a doua zile, el a mers în tabăra persană și le-a arătat soldaților lui Xerxes o potecă montană care ocolea trecătoarea. Leonidas știa de existența acestei rute și trimisese 1.000 de focieni să o păzească, dar aceștia au fost încercuiți și siliți să se retragă.
La ivirea zorilor, forțele persane ajunseseră în spatele liniei grecești. Leonidas le-a permis majorității aliaților să se retragă, iar mulți au plecat. Spartanii au rămas, însă, alături de tespieni și tebani, iar probabil și de aproximativ 2.000 de iloți, pentru a ține piept atacului final.
În dimineața celei de-a treia zile, grecii au fost loviți din față și din spate. Potrivit lui Herodot, hopliții au luptat până când sulițele li s-au rupt, apoi au continuat cu săbiile scurte. În această fază, Leonidas a fost ucis, iar încercarea de a-i recupera trupul a devenit una dintre ultimele scene dramatice ale luptei.
Când trupele persane au avansat din nou, supraviețuitorii greci s-au retras pe un deal din apropiere pentru ultimul lor stand. Tebanii au ales să se predea, dar ceilalți au continuat să reziste. Xerxes, văzând că adversarii erau prinși fără scăpare, a ordonat arcașilor să tragă în valuri succesive până la uciderea ultimilor apărători.
Urmările bătăliei și avansul spre Atena
Victoria persană a fost scump plătită. Istoricii estimează că grecii au avut în jur de 2.000 de morți, în timp ce pierderile persane s-ar fi situat între 20.000 și 30.000. După încheierea luptei, Xerxes a poruncit distrugerea zidului defensiv și și-a continuat marșul spre Atena.
Thermopylae nu a fost însă singura confruntare importantă din acel moment. În același timp, flota greacă încerca să blocheze strâmtorile de la Artemisium, pentru a împiedica navele persane să aprovizioneze armata de uscat. Persanii dispuneau de aproximativ 700 de corăbii, în timp ce grecii aveau în jur de 270 de trireme, conduse de Eurybiades și Themistocles.
Cu puțin înainte de ciocnirea navală, o furtună a scufundat aproximativ 400 de nave persane de-a lungul coastei Eubeei. Grecii au fost feriți de acea vreme rea, fiind adăpostiți în porturi. Când cele două flote s-au confruntat timp de trei zile, niciuna nu a obținut un avantaj clar.
În seara celei de-a treia zile, grecii au aflat și de moartea lui Leonidas, dar și de înfrângerea de la Thermopylae. În aceste condiții, comandanții au decis să se retragă în timpul nopții, considerând că nu mai aveau nimic de câștigat la Artemisium.
Xerxes a ajuns la Atena după plecarea flotei grecești și a găsit orașul apărat de puțini oameni rămași. Atena a fost cucerită și, ca pedeapsă, regele persan a ordonat incendierea orașului. Chiar și așa, grecii aveau să revină câteva luni mai târziu și să obțină o victorie decisivă asupra armatei lui Xerxes la Salamina.
