Au apărut noi informații legate de cazul șoferului de ridesharing ucis. Conform surselor Antena 3 CNN, conflictul a pornit de la o dispută financiară, ceea ce l-a determinat pe șofer să modifice traseul în timpul cursei.
Tânărul de 21 de ani, care a comis crima, va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunerea de arest preventiv. Acesta a recunoscut că și-a ucis victima pe o stradă din Snagov, după care i-a ascuns trupul într-o pădure din apropiere și a incendiat mașina acestuia.
În acest caz, s-a deschis un dosar penal pentru omor calificat, tâlhărie, conducere fără permis și distrugere prin incendiere.
Cercetările sunt efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din Serviciile de Investigații Criminale Prahova și Ilfov.
Surse Antena 3 CNN indică faptul că victima, un bărbat de 31 de ani, lucra ca șofer pentru o companie de ridesharing. În noaptea de marți spre miercuri, tânărul de 21 de ani l-a solicitat pentru o cursă din Ploiești spre Bărcănești, unde agresorul locuia împreună cu concubina sa, fără acte legale.
Cursa ar fi trebuit să continue spre Ilfov. Comanda ar fi fost făcută prin telefon, direct la șofer, nu prin aplicație. La un moment dat, din motive neclare, cei doi s-au certat, iar conflictul a escaladat.
Agresorul l-ar fi forțat pe șofer să oprească pe o stradă din Snagov, unde au coborât din mașină. Acolo, tânărul l-a atacat cu un cuțit, aplicându-i 22 de lovituri, potrivit unor surse Agerpres. După aceea, a abandonat corpul victimei într-o pădure din apropiere.
Deși nu avea permis de conducere, tânărul a luat mașina șoferului și a condus până în localitatea Bătești, comuna Brazi, unde a incendiat autoturismul. După aceea, s-a întors acasă, la concubina sa, în Bărcănești.
Conform surselor din anchetă, înainte de a se culca, i-a povestit iubitei despre cele întâmplate. Flăcările au fost observate de localnici, care au alertat autoritățile la 112.