HomeBREAKING NEWSSute de blocuri din Capitală nu au apă caldă

Sute de blocuri din Capitală nu au apă caldă

Situația lipsei apei calde redevine o problemă acum, în contextul venirii sezonului rece, pentru blocurile din București.

Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica a declarat faptul că sunt afectate sute de blocuri din sectoarele 2,6, dar și din alte zone din Capitală. Acesta punctează că sunt „avarii punctuale”.

Cine este vinovat?

Claudiu Crețu spune că rețeaua este invechita, iar lipsa investițiilor de-a lungul timpul a adâncit și mai mult starea conductelor. De asemenea, acesta menționează că aceste două cauze vor aduce probleme suplimentare cu apa caldă și căldura și în timpul sezonului rece.

“Sunt anumite puncte termice în sectoarele 6, 2 și din alte zone, unde pentru câteva zile nu va fi apă caldă, sunt avarii punctuale.

Suntem în perioada de pregătire a sezonului de iarnă, încercăm să identificăm cât mai multe spărturi în rețeaua de 50 – 60 de ani în care s-au făcut reparații prea puține”, a declarat Claudiu Crețu.

Viitoarele avarii vor afecta sute de blocuri

“Azi pentru unele sau mâine pentru mare parte, parametrii vor fi conform contactului.

Creșterea parametrilor se face treptat, deoarece avem o rețea foarte învechită, nu suportă treceri bruște de temperatură și presiune”, a continuat acesta.

15 kilometri de rețea din 1000 au fost reabilitați până în septembrie

“Avem resurse foarte mici, financiar nu stăm bine. Speranța stă în fonduri europene, așteptăm să înceapă proiectul major pe fonduri, de 300 de milioane de euro ca să putem înlocui 200 de kilometri de rețea.

Probleme apar la 5 – 10% din blocurile pe care le operăm. Majoritatea vor avea condiții bune, dar punctual vor mai fi probleme”, a mai informat Claudiu Crețu.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI...
- Advertisment -spot_img

ȘTIRI POPULARE