Imaginile cu zeci de români stând la coadă pentru a obține un apartament de 35.000 de euro, oferit de liderul AUR, George Simion, au stârnit reacții puternice din partea profesorului Valentin Naumescu.
Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB, a comentat pe Facebook despre imaginile difuzate în care mulți români stau la coadă pentru a semna un contract cu George Simion, în speranța că vor primi un apartament de 35.000 de euro.
„POLITICA PENTRU PROȘTI” este titlul postării profesorului Naumescu
„Circulă imagini grotești (încă sper că sunt false, deși prietenii îmi spun că sunt adevărate), cu oameni atât de naivi în esență, care stau la coadă să semneze că sunt de acord să primească apartamente „chilipir”, în schimbul votului lor. Evident, nu vor primi niciodată, însă răul este dublu: nu doar că ei sunt păcăliți sinistru, dar mai și ajută la promovarea politică a unor „impostori ai democrației”” – a spus profesorul Universității Babeș-Bolyai într-o postare pe Facebook.
Din cele scrise de profesor reies două idei principale:
Este surprinzător cât de mulți oameni sunt naivi în lume.
„Politica pentru proști” a devenit mai „rentabilă” decât politica pentru oameni inteligenți. Și mai facilă. Este „marea invenție” a populismului, care trădează totodată limitele democrației, date inevitabil de limitele intelectuale ale indivizilor dotați cu drepturi politice egale.
„Noul CARITAS se numește AUR”
Mai mulți oameni au comentat postarea profesorului Naumescu.
„Sunt foarte reale imaginile. Noul CARITAS se numește AUR”, a spus Cătălin.
Marin a observat: „Aceștia merg la vot, noi stăm acasă că suntem sătui și spunem că toți politicienii sunt la fel.”
„Profită de lipsa de educație financiară…” – a comentat Adrian.
„Dupā 30 de ani de la cāderea comunismului, unde proștii erau în fruntea partidului, nu mai putem spune acum „înduioşător de proşti”! Ci, teribil de proşti! Ei sînt cei care ne decid viețile” – a spus Adrian Mitrănuş.
Planul Simion
Zeci de clujeni s-au adunat, luni seara, la sediul AUR din oraș pentru a semna contractele care le vor permite să obțină un apartament de 35.000 de euro. Așa-zisul „Plan Simion”, care include, conform acestuia, 200 de măsuri, prevede printre altele construirea a până la un milion de locuințe pentru români, cu prețuri începând de la 35.000 euro pentru un apartament de 2 camere.
Simion a declarat că dacă va deveni președinte și AUR va forma guvernul, se angajează să construiască până la 100.000 de apartamente pe an.
Simion a pretins că după lansarea planului său cu privire la locuințele de 35.000 de euro, nou guvern laburist a demarat în Marea Britanie un proiect similar.
Liderul AUR a mai spus că pe lângă faptul că românii vor avea acces la apartamente ieftine, se va rezolva și problema sistematizării noilor cartiere necesare în marile orașe.
Simion a declarat că astfel se va relansa și economia, având în vedere că materialele de construcții vor fi achiziționate local.
El a mai menționat că românii, inclusiv clujenii, se confruntă cu rate ale dobânzilor din ce în ce mai mari.
Prețurile propuse – 35.000 de euro (2 camere), 50.000 de euro (3 camere) și 75.000 (4 camere) – sunt prețuri de producător, a spus Simion.
Contract analizat de un judecător
Se vor acorda și credite cu dobândă 0% pentru cumpărarea locuințelor.
Fostul judecător Cristi Danileț a analizat pentru Epoch Times contractul pe care românii care cred în oferta lui Simion îl semnează în schimbul promisiunii că vor avea și ei o locuință la un plan permisiv.
Danileț a făcut mai multe observații:
„În primul rând, se colectează fără drept date personale: nume, CNP, nr. telefon se adună de către o persoană fizică care nu are nicio împuternicire în acest sens, dar invocă o funcție publică pe care ar putea-o ocupa în viitor.”
În al doilea rând, Danileț susține că Simion nu va putea pune în aplicare un astfel de contract/plan, chiar dacă va fi ales președinte: „Alocarea terenurilor pentru construcția de locuințe, ridicarea imobilelor respective, repartizarea lor, creditarea acestora nu sunt atribuții nici ale Președintelui, nici măcar ale Parlamentului sau Guvernului, ci ale administrației publice locale și ele se acordă pentru implementare unor entități private și numai prin proceduri legale.”
În al treilea rând, neîndeplinirea contractului nu este sancționată în niciun fel.