Continuarea filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada” revine la două decenii după original și își propune să privească lumea editorială prin filtrul unor realități noi: internetul, presiunea schimbării și chiar impactul inteligenței artificiale. În loc să refacă povestea inițială, filmul mizează pe o satiră mai amplă, cu ținte care depășesc redacțiile și ajung până în zona marilor nume din prezent.
O satiră despre o industrie schimbată radical
Noul film nu încearcă să rescrie relațiile dintre personaje așa cum erau la început, ci plasează acțiunea la 20 de ani după evenimentele din primul titlu. Accentul cade pe transformările din publishing, o industrie care, între timp, a fost zguduită de internet, de noile obiceiuri de consum și de discuțiile tot mai intense despre AI.
Tonul este mai degrabă unul de observație ironică decât de nostalgie. În loc să se sprijine pe reintroducerea completă a personajelor, producția caută să arate cum ar arăta acea lume într-un prezent în care regulile s-au schimbat profund.
Jeff Bezos, Lauren Sanchez și întrebarea legată de Anna Wintour
Una dintre cele mai discutate direcții ale filmului este personajul interpretat de Justin Theroux, construit ca o trimitere la Jeff Bezos. Acesta apare într-o relație cu o versiune inspirată din Lauren Sanchez, descrisă în film într-o manieră strategică și manipulatoare.
Se naște o întrebare firească: cât de mult știa Anna Wintour despre gluma îndreptată chiar către unul dintre sponsorii importanți ai evenimentului ei emblematic, Met Gala? Filmul pare să se joace cu această tensiune, lăsând impresia că ironia a fost împinsă destul de departe.
Reacția publicului și accentul pus pe Andie
La proiecție, publicul a părut să se distreze, însă interesul principal s-a concentrat aproape exclusiv pe Andie, personajul jucat de Anne Hathaway. Chiar dacă distribuția oferă mai multe fire narative, privirea spectatorilor revine constant la ea, ca și cum filmul ar funcționa încă prin energia personajului din centrul poveștii originale.
Există și o comparație inevitabilă cu „Sex and the City”, mai ales prin felul în care sequelul lucrează cu moda, statutul și relațiile din jurul industriei. Totuși, filmul de față nu merge pe componenta romantică asociată adesea cu acel tip de producții, iar această lipsă se simte în ritmul lui general.
Miranda Priestly revine, dar într-o formă diferită
Meryl Streep își reia rolul lui Miranda Priestly, însă personajul este construit diferit față de varianta din primul film. Nu mai are aceeași funcționare strictă și tăioasă, iar asta schimbă dinamica întregii povești.
În același timp, se observă că personajul lui Hathaway rămâne mai puțin dezvoltat decât ar fi fost de așteptat după două decenii. Filmul pare interesat mai mult de efectul de ansamblu și de comentariul social decât de o evoluție profundă a acestei figuri centrale.
Roluri scurte, trimiteri și apariții care animă povestea
Printre aparițiile notabile se numără Tina Brown și Lucy Liu, care funcționează ca trimiteri la figuri reale și adaugă un strat suplimentar de referințe culturale. Aceste cameo-uri contribuie la impresia că filmul se joacă permanent între ficțiune și lumea mondenă pe care o satirizează.
Lady Gaga este, de asemenea, menționată prin apariția sa, iar momentul aduce energie și vizibilitate în ansamblul producției. Secvențele de acest fel sunt cele care dau filmului o doză de strălucire, chiar dacă povestea de fond rămâne mai degrabă o fantezie despre culisele unei industrii.
În ansamblu, continuarea pare mai apropiată de un exercițiu de stil decât de o reconstruire realistă a lumii editoriale. După această reluare, povestea pare explorată suficient, iar senzația lăsată este că universul a fost împins până la capătul posibilităților lui narative.
