Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a fost contactată telefonic în timp ce ținea o conferință de presă, iar o voce necunoscută i-a transmis să evite orice mențiune despre un atac cu rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei.
În timpul evenimentului, Zaharova a răspuns apelului, iar microfonul deschis a înregistrat conversația:
Maria Zaharova: Da, sunt în mijlocul conferinței de presă.
Voce la telefon: Masha, să nu faci vreun comentariu față de lovitura cu rachete balistice. Occidentalii deja au început să vorbească de ea.
Maria Zaharova: Da, în regulă, mulțumesc.
Acest episod are loc pe fondul unei tăceri neobișnuite a Rusiei în legătură cu subiectul. Până acum, oficialii de la Moscova au evitat să se pronunțe. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat anterior despre situație, a răspuns sec că nu are „niciun comentariu de făcut”.