Guvernul a făcut publică, sâmbătă, situația firmelor care dețin avize tehnice de racordare în energie, după ce a anunțat că aceste documente acoperă proiecte cu o putere totală de peste 80.000 MW. Volumul este de aproape zece ori mai mare decât necesarul actual de energie al României.
Ce arată analiza transmisă de Guvern
Potrivit datelor centralizate de Transelectrica și completate cu informații de la ceilalți operatori de distribuție, există peste 1.400 de avize tehnice de racordare valabile, aparținând unui număr de peste 1.000 de titulari. Lista include companii private, firme cu capital de stat, municipalități, administrații publice și alte entități care cumulează cel puțin 1 MW.
Executivul precizează că nu este vorba despre o listă exhaustivă. Sunt incluse doar entitățile care ating pragul de 1 MW la nivel de titular, chiar dacă unele figurează cu mai multe avize de racordare.
Guvernul mai arată că situația prezentată este una de moment și cuprinde proiecte aflate în etape diferite, de la avize abia emise și contracte semnate, până la lucrări în execuție sau puneri în funcțiune recente.
Majoritatea firmelor au activitate redusă sau inexistentă
În paralel, o interogare făcută de Guvern la ONRC pentru un eșantion de 722 de firme, cu o capacitate aprobată de 72.000 MW, arată că multe dintre aceste societăți au activitate economică foarte scăzută. Dintre ele, 437 au fost înființate între 2020 și 2023, iar alte 59 după anul 2024.
Analiza pe cifra de afaceri indică faptul că 76% dintre firme nu au avut venituri în 2024, iar doar 37 au depășit pragul de 100 de milioane de lei. În același timp, 78% dintre companiile verificate nu aveau niciun angajat anul trecut, iar doar 15 firme aveau peste 250 de salariați.
Peste jumătate dintre companii aveau capital social sub 10.000 de lei, iar 318 dintre ele coborau chiar sub pragul de 1.000 de lei. Doar 101 firme aveau capital social cuprins între 100.000 de lei și 1 milion de lei.
Semnalul transmis de premier: proiecte blocate de ani de zile
Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu toate companiile care au obținut avizele au făcut-o cu intenția de a specula, dar întârzierile de mai mulți ani indică proiecte care blochează accesul la rețea și, implicit, producția de energie.
Șeful Executivului a arătat că în anumite cazuri pot exista întârzieri obiective, cauzate de avize de mediu sau de la Autoritatea Aeronautică, însă acestea se măsoară în luni, nu în ani. Situația actuală nu mai poate fi tolerată dacă România vrea capacități noi de producție.
Bolojan a precizat și că statul a eliberat documente de racordare pentru 80.000 MW, în condițiile în care necesarul zilnic este de aproximativ 9.000 MW. Blocajul din rețele ține de un sistem care a permis rezervări mult peste capacitatea reală.
Reguli noi pentru proiectele serioase
Guvernul urmează să pună în transparență decizională două regulamente care să introducă garanții, termene clare și condiții de dezangajare. Scopul este ca în sistem să rămână doar proiectele viabile, nu cele care există doar pe hârtie.
În paralel, va fi pregătită și legislație primară, în cazul în care soluțiile din regulamente nu vor fi suficiente. Premierul a afirmat că ANRE trebuie să impună mecanisme care să păstreze în sistem investitorii serioși și să limiteze proiectele folosite doar pentru blocaj sau pentru revânzare ulterioară.
Ilie Bolojan a mai subliniat că reducerea prețului la energie depinde și de eliberarea accesului la rețele, iar corectarea acestor disfuncționalități ar putea permite apariția unor capacități noi și mai ieftine pe piață.


