La început a fost Cuvântul. Așa spun vechile texte. Dar înaintea Cuvântului a fost Tăcerea. Din Tăcere s-a născut vibrația, iar din vibrație s-au ivit formele. Tăcerea este mama tuturor sunetelor, dar puțini mai știu să o asculte.
Cuvintele au putere doar atunci când se nasc dintr-un loc curat. Dacă izvorăsc din vanitate, ele se pierd ca ecoul într-o vale fără pereți. Dar dacă vin din inimă, ating lumea nevăzută și o schimbă. Un singur cuvânt spus în adevăr poate ridica un suflet, poate vindeca o rană, poate aduce la viață ceea ce părea pierdut.
De aceea, cei vechi nu vorbeau mult. Ei cunoșteau greutatea vibrației și știu că fiecare silabă are un preț. Rugăciunile, binecuvântările și jurămintele nu erau simple vorbe. Erau semințe de realitate.
Când rostești ceva cu conștiință, universul se aliniază în jurul acelui sunet. Spus din adâncul ființei, cuvântul devine act de creație. Așa se naște lumea, clipă de clipă, din ceea ce gândim, din ceea ce simțim și din ceea ce rostim.
