Germania își accelerează reînarmarea și își asumă tot mai clar rolul de pilon al apărării europene, într-un moment în care liderii și analiștii redeschid discuția despre echilibrul de putere din Europa. Schimbarea vine după decenii de reduceri bugetare și după o lungă perioadă în care Berlinul a mizat mai degrabă pe diplomație decât pe forța militară.
De la restrângerea armatei la o creștere rapidă a cheltuielilor
În anii de după Războiul Rece, Germania a urmat același tipar ca multe state occidentale: a redus masiv investițiile în apărare, în încercarea de a profita de așa-numitul dividend al păcii. Între 1991 și 2007, bugetul militar a coborât constant, iar structura forțelor armate a fost restrânsă semnificativ.
Chiar și după agresiunile Rusiei în Georgia și în Ucraina, Berlinul a rămas prudent. În 2014, cheltuielile pentru apărare reprezentau doar 1,15% din PIB, iar abia după invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022, guvernul condus de Olaf Scholz a dus nivelul la 1,52% din PIB.
Schimbarea decisivă a venit odată cu Friedrich Merz, care a vorbit despre o nouă regulă pentru apărarea Germaniei: „orice este necesar”. În 2025, bugetul militar al țării a crescut cu 24%, până la 114 miliarde de dolari, adică 2,3% din PIB. Este cel mai ridicat nivel din 1990 încoace și plasează Germania pe locul al patrulea în lume la cheltuieli de apărare.
Ținta pentru 2029 și ambiția de autonomie europeană
Planurile lui Merz merg mai departe. Creșterea bugetului apărării la 3,5% din PIB până în 2029 ar însemna aproximativ 189 de miliarde de dolari anual. O astfel de evoluție ar consolida decisiv poziția Germaniei în arhitectura de securitate a continentului.
În paralel, cinci experți germani din zona strategică, foști oficiali și lideri de afaceri au publicat un raport despre autonomia europeană în apărare. Documentul pune accentul pe faptul că Germania, având cel mai mare buget militar din Europa, are o responsabilitate specială în reducerea dependenței continentului față de Statele Unite.
Raportul identifică zece domenii în care Europa depinde încă de sprijin american și propune termene și obiective financiare pentru diminuarea acestor vulnerabilități. Se afirmă că drumul spre o apărare europeană mai independentă trece inevitabil prin resursele financiare și industriale germane.
Capacități militare noi, bazate pe industrie și tehnologie
Una dintre problemele semnalate în analiză este absența unui sistem european eficient de comandă și control în medii ostile. Ca punct de plecare, este menționat sistemul ucrainean Delta, folosit pentru integrarea informațiilor de pe câmpul de luptă și coordonarea dronelor, iar accesul Germaniei la aceste date din 2026 este descris drept un început relevant.
Se arată că Europa rămâne în urmă la producția de vehicule terestre fără pilot. În acest punct, Germania este văzută drept un actor cu potențial major, mai ales prin faptul că este cel mai mare producător auto din lume și ar putea trece rapid la fabricarea unor astfel de sisteme la scară largă.
Berlinul este încurajat, totodată, să joace un rol central în dezvoltarea avioanelor de luptă de generația a șasea, care combină platforme pilotate și autonome, dar și în construirea unui sistem european de comunicații și navigație comparabil cu Starlink.
Temerile istorice reapar, dar comparația are limite
Pe fondul acestor evoluții, vechile temeri legate de puterea militară germană revin în discuție. Ideea că Germania ar putea deveni principala forță militară a Europei amintește de îngrijorările exprimate în trecut de lideri precum Margaret Thatcher, în perioada în care continentul încă încerca să se desprindă de trauma celui de-Al Doilea Război Mondial.
În același timp, Germania din 2026 nu poate fi comparată cu Germania din 1936. Diferențele politice, instituționale și strategice sunt fundamentale, iar contextul european de astăzi este cu totul altul.
Europa ar trebui să privească mai puțin cu suspiciune o Germanie mai puternică și mai mult să urmeze exemplul ei în privința investițiilor în apărare. În logica acestei transformări, capacitatea militară, industria și tehnologia devin elemente centrale ale viitoarei securități europene.
