Tot mai multe lacuri de acumulare din România își schimbă vizibil aspectul, iar în unele zone apa a lăsat locul unor suprafețe de uscat, vegetație și aluviuni. Fenomenul este determinat de colmatare, eroziune și perioadele tot mai frecvente de secetă, iar efectele lui se văd atât în peisaj, cât și în funcționarea acestor acumulări.
Lacul Cinciș, transformat treptat de aluviuni
Un exemplu clar este Lacul Cinciș din Hunedoara, amenajat la începutul anilor ’60 pe valea Cernei, după construirea barajului de beton de lângă municipiul Hunedoara. Acumularea a acoperit peste 250 de hectare și a înghițit vetrele mai multor sate din Ținutul Pădurenilor.
În prezent, imaginea de la capătul din amonte al lacului s-a schimbat vizibil. Zona în care odinioară apa ajungea până la o biserică veche, ruinată, a fostului sat Baia Craiului a devenit tot mai uscată, iar localnicii spun că în trecut se putea ajunge cu barca până aproape de lăcaș. Acum, firul de apă al Cernei curge mai sus decât locul în care se afla vechiul luciu al lacului.
Uscatul a avansat an de an în coada lacului, după ce aluviunile aduse de râu au format mai întâi o zonă mlăștinoasă, apoi insulițe de nisip care s-au extins și s-au legat de mal. Vegetația s-a instalat treptat, iar în locul apei au apărut stufăriș, arbuști și chiar pâlcuri de arbori de luncă.
Trei Ape, un lac care pierde teren
Fenomenul nu este întâlnit doar la Cinciș. Lacul Trei Ape, amenajat în anii ’60 în Munții Semenic, în apropiere de Gărâna și Brebu Nou, a trecut la rândul său printr-o reducere vizibilă a suprafeței de apă. Barajul, amplasat la 850 de metri altitudine, a fost primul construit în România din anrocamente cu miez de argilă.
Lacul aduna apele pâraielor Grădiște, Semenic și Brebu, care formează Timișul, însă în timp a devenit tot mai secat. Localnicii spun că, în verile de altădată, malurile erau pline de turiști, iar pășunile din jur erau folosite intens pentru campare și agrement. Astăzi, zona e mai puțin animată, iar lacul pare vizibil micșorat.
De ce se micșorează lacurile de acumulare
Specialiștii arată că lacurile de acumulare de dimensiuni mici sunt mai vulnerabile la colmatare, adică la umplerea treptată cu aluviuni aduse de râuri și de eroziunea malurilor. Procesul este accelerat în zonele colinare și pe cursurile inferioare ale râurilor, unde scurgerea torențială favorizează depunerile rapide.
În regiunile de munte, colmatarea este mai lentă, pentru că rocile rezistente la eroziune produc mai puține sedimente. La polul opus se află lacurile din zonele subcarpatice și din Podișul Moldovei, unde unele cuvete mici au fost colmatate chiar după o singură viitură.
Procesul este influențat și de intervențiile umane, precum defrișările, schimbarea folosinței terenurilor, urbanizarea și dezvoltarea infrastructurii. În plus, în perioadele de viitură, aproape jumătate din volumul anual de aluviuni poate ajunge în lac într-un interval foarte scurt, ceea ce grăbește depunerile.
Schimbările climatice accentuează presiunea asupra barajelor
Cercetările recente arată că schimbările climatice duc la scurgeri mai torențiale pe versanți și la viituri rapide mai mari, ceea ce afectează direct lacurile de acumulare. Efectul imediat este scăderea volumului de apă, cu impact atât asupra alimentării cu apă brută, cât și asupra rolului de protecție împotriva inundațiilor.
Pericolul nu apare doar în interiorul lacului, ci și la coada acestuia. Acolo se pot forma baraje aluvionare vegetate, uneori chiar împădurite, care împiedică accesul viiturilor în acumulare. În astfel de situații, apele mari pot ocoli lacul, cu efecte serioase asupra siguranței barajului și asupra localităților din aval.
Ce soluții există pentru limitarea colmatării
Studiile de specialitate arată că reducerea colmatării se poate face prin limitarea aluviunilor care ajung în lac, prin tranzitarea sedimentelor astfel încât depunerile să fie cât mai mici și prin decolmatare, acolo unde este posibil. Cea mai bună variantă, spun cercetătorii, este menținerea unui regim de scurgere cât mai apropiat de cel natural, încă din primii ani de exploatare.
Totuși, evacuarea aluviunilor depuse rămâne o soluție costisitoare și cu efecte nefavorabile asupra mediului. Din acest motiv, specialiștii consideră că prevenția și gestionarea atentă a bazinelor hidrografice sunt esențiale pentru a încetini procesul prin care unele lacuri din România își pierd treptat volumul și suprafața.
În lipsa unor măsuri eficiente, multe acumulări vor continua să se transforme lent, dar vizibil, iar zonele care odinioară erau acoperite de apă vor fi înlocuite tot mai des de stuf, nisip, arbori și porțiuni de teren uscat.
