Companiile românești care intră în lanțurile de aprovizionare pentru proiectele de apărare finanțate prin programul european SAFE trebuie să fie atenție la responsabilitățile juridice pe care le asumă, nu doar la oportunitatea de business. Avocații avertizează că simplificarea procedurilor de atribuire nu înseamnă și reducerea obligațiilor de conformitate.
Un program cu miză mare și termene strânse
Parlamentul României a aprobat lista celor 21 de proiecte finanțate prin SAFE, iar termenul-limită pentru semnarea contractelor individuale este 31 mai 2026. România primește 16,6 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană, dintr-un program cu un buget total de 150 de miliarde de euro.
În acest context, firmele private nu mai apar doar ca furnizori punctuali, ci ca piese într-un mecanism european mai amplu. Asta înseamnă că expunerea lor juridică devine mai complexă, mai ales atunci când intră în relația cu un contractant principal și cu obligațiile din întreg lanțul de producție.
Subcontractorii, parte din politica industrială
Modelul SAFE cere ca minimum 65% dintre componente să provină din Uniunea Europeană, cu accent pe producția locală și pe transferul tehnologic. În România, mecanismul acordului de cooperare, continuator al sistemului de offset, leagă recepția produselor de îndeplinirea unor indicatori industriali concreți.
Subcontractorul nu mai este doar un furnizor tehnic, ci ajunge să fie integrat într-o politică industrială cu reguli clare și cu responsabilități indirecte. Dacă indicatorii asumați în proiect nu sunt respectați, efectele se pot răsfrânge și asupra companiilor din aval, chiar dacă ele nu sunt semnatarele contractului principal.
Ce obligații se transmit în lanț
Cadrul normativ, respectiv OUG 62/2025 cu modificările ulterioare, permite negocieri fără publicare prealabilă și modificarea contractelor aflate deja în derulare. Chiar dacă această flexibilitate reduce birocrația, ea nu elimină obligațiile de conformitate.
Aceste obligații sunt transferate mai departe prin clauze de tip flow-down, de la contractantul principal către subcontractori. Ele pot viza domenii precum cybersecurity, proveniența componentelor sau export control, iar neglijarea lor poate genera probleme serioase în executarea contractului.
De ce documentarea contează la fel de mult ca măsurile luate
În practică, contractele principale sunt rareori executate integral de același operator. Producția este împărțită între subcontracte, furnizori de componente, integratori software și prestatori de servicii, ceea ce face lanțul mai eficient, dar și mai greu de controlat.
Absența dovezilor poate deveni o vulnerabilitate în sine. Chiar dacă neconformitatea apare într-un alt nod al lanțului de aprovizionare, lipsa documentării privind măsurile de control, verificare și prevenire poate pune compania în dificultate în fața unui control sau a unei investigații.
Recomandările avocaților pentru firmele implicate
Companiile care intră în aceste proiecte ar trebui să facă mai întâi un audit de conformitate care să acopere aspectele tehnice, juridice și de supply chain. În paralel, este importantă negocierea unor clauze de protecție în relația cu contractantul principal.
De asemenea, firmele ar trebui să implementeze politici interne documentate în domenii precum anticorupție, cybersecurity, ESG și export control. Declarațiile inexacte privind proveniența componentelor, neregulile în utilizarea fondurilor sau încălcarea normelor de export control pot atrage răspunderea civilă și penală a companiilor implicate, dar și a decidenților.
„Un audit de conformitate realizat înainte de semnarea contractului nu este un cost suplimentar, ci o măsură de protecție”, afirmă avocata, în contextul în care contractele din apărare presupun standarde ridicate și un nivel mare de atenție la fiecare etapă a execuției.
