Locuitorii din județele Tulcea și Galați au fost avertizați noaptea trecută să se adăpostească în beciuri din cauza pericolului căderii unor obiecte din aer. Autoritățile au emis un mesaj de urgență Ro-Alert pentru a informa populația despre posibilul risc.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul, adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri sau pereții exteriori,”
se preciza în mesajul transmis de autorități.
Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, a oferit o explicație exclusivă la Antena 3 CNN cu privire la motivele din spatele avertizării. Conform acestuia, radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat posibile drone îndreptându-se spre România.
„În cursul nopții trecute, aproximativ în jurul orei 1.00, colegii noștri din cadrul Ministerului Apărării Naționale au detectat posibile drone care se apropiau de spațiul aerian românesc. Cel mai probabil Federația Rusă a inițiat un atac către teritoriul Ucrainei.
Imediat a fost anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar, conform protocolului, a fost emis un mesaj Ro-Alert, același mesaj Ro-Alert pe care l-au primit cetățenii și în cursul lunii trecute, un mesaj prin care populația este avertizată că pot cădea obiecte din spațiul aerian, așa cum s-a întâmplat, din păcate, și în ultima perioadă.a declarat Daniel Năstase în cadrul intervenției sale.
Din fericire nu au fost înregistrate nici apeluri telefonice la 112 care să anunțe că ar fi căzut ceva în spațiul aerian, să anunțe vreun atac, sau să ceară informații la 112,”