În mitologia japoneză, Amaterasu ocupă un loc central ca zeiță a soarelui și una dintre cele mai importante divinități ale tradiției shinto. Povestea ei este strâns legată de originea lumii, de echilibrul dintre lumină și întuneric, dar și de relația simbolică dintre familia imperială și lumea divină.
Nașterea zeiței din purificarea lui Izanagi
Potrivit tradițiilor consemnate în Kojiki, una dintre cele mai vechi cronici japoneze, Amaterasu s-a născut în urma ritualului de purificare al zeului Izanagi. După ce acesta a coborât în lumea de dincolo pentru a-și căuta soția, pe Izanami, și s-a întors considerat impur, a decis să se spele într-un râu.
În timpul acestei spălări au apărut mai multe divinități, iar Amaterasu s-a născut din ochiul stâng al lui Izanagi. Din ochiul drept s-a născut zeul lunii, Tsukiyomi, iar din nasul lui a apărut Susanoo, zeul furtunilor și al vânturilor.
Conflictul care a despărțit soarele de lună
Ajunsă la maturitate, Amaterasu a ajuns să stăpânească cerurile, în timp ce fratele ei, Tsukiyomi, a fost trimis pe pământ să o viziteze pe zeița hranei, Ukemochi. Gestul care a urmat a rupt definitiv relația dintre cei doi.
Ukemochi a pregătit un ospăț miraculos, însă Tsukiyomi a considerat hrana produsă din gura zeiței o insultă și a ucis-o pe loc. Amaterasu nu i-a mai vorbit niciodată, iar de atunci soarele și luna au rămas separate pe cer, fără să se mai întâlnească.
Moartea lui Ukemochi nu a însemnat însă sfârșitul rolului ei binefăcător: din trupul ei au răsărit culturi alimentare esențiale pentru oameni, precum grâul, orezul, meiul și fasolea.
Răzvrătirea lui Susanoo și retragerea zeiței în peșteră
Dintre frații lui Amaterasu, Susanoo a fost cel mai dificil de stăpânit. Deși la început a fost primit în ceruri, comportamentul său violent a dus în cele din urmă la un nou conflict major.
Sub influența băuturii, Susanoo a distrus ogoarele lui Amaterasu, a astupat șanțurile de irigație și a provocat haos în sala unde era celebrat festivalul recoltei. Mai târziu, a aruncat în atelierul de țesut un cal jupuit, speriind o slujitoare care s-a rănit mortal.
Ofensată și îngrozită, Amaterasu s-a retras într-o peșteră și a baricadat intrarea cu o piatră uriașă. Deoarece ea era personificarea soarelui, lumea a fost cuprinsă de întuneric, iar haosul a amenințat ordinea cosmică.
Ziua în care lumea a rămas fără lumină
Zeii au încercat să găsească o soluție, iar Ame-no-Uzume a recurs la un gest neașteptat: a dansat cu exuberanță pe un butoi răsturnat, stârnind râsul adunării divine. Curioasă să vadă de unde vin zgomotele, Amaterasu a deschis peștera, iar un zeu mai puternic a reușit să o scoată afară.
Odată readusă în lume, lumina a revenit pe pământ. Susanoo a fost izgonit și, mai târziu, s-a reabilitat ucigând șarpele cu opt capete Yamata no Orochi, iar dansul lui Ame-no-Uzume a ajuns să fie considerat originea ritualurilor kagura, una dintre cele mai vechi forme de spectacol din Japonia.
Legătura cu puterea imperială
Amaterasu nu este importantă doar în plan mitologic, ci și în istoria simbolică a Japoniei. În cronici, ea este prezentată ca inițiatoarea unui plan prin care tărâmul de jos urma să fie condus de un descendent ceresc, trimițându-l mai întâi pe Ame-no-Wakahiko ca sol.
Acesta a ales însă să rămână pe pământ și a ajuns să fie ucis după ce a tras cu arcul în pasărea trimisă să-l verifice. Episodul a fost urmat de alte scene legendare care au consolidat ideea că descendenții lui Amaterasu aveau un rol special în ordinea lumii.
În cele din urmă, zeița l-a trimis pe nepotul ei, Ninigi, să coboare pe pământ, iar din această linie genealogică au fost derivați împărații Japoniei. Chiar dacă monarhia japoneză nu mai este considerată divină, asocierea dintre casa imperială și Amaterasu a rămas una dintre cele mai puternice moșteniri simbolice ale culturii japoneze.
Astfel, Amaterasu continuă să fie privită nu doar ca zeiță a soarelui, ci și ca o figură care explică atât echilibrul cosmic din mitologia japoneză, cât și rădăcinile sacre atribuite puterii imperiale.
