Luni, un accident rutier sever a avut loc pe autostrada A4, pe direcția spre Ovidiu, între localitățile Agigea și Constanța, în județul Constanța. În urma coliziunii dintre un microbuz și un autotren, 12 persoane au fost rănite, iar 11 dintre acestea au rămas blocate în vehicul.
Centrul Infotrafic informează că accidentul s-a produs la kilometrul 17+400 de metri pe sensul de mers spre Ovidiu, între localitățile Agigea și Constanța, județul Constanța.
„Pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, la kilometrul 17+400 de metri, pe sensul de mers spre Ovidiu, între localitățile Agigea și Constanța, județul Constanța, a avut loc un accident rutier produs între un microbuz și un autotren. Potrivit primelor date, 13 persoane au suferit leziuni, 11 dintre ele fiind încarcerate”
transmite Centrul Infotrafic.
Traficul pe sensul spre Ovidiu a fost complet blocat, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța a declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Conform ISU Constanța:
„În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile la o diferență de nivel de aproximativ patru metri. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului și suplimentarea resurselor medicale, s-a activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța.”
La locul accidentului, s-au deplasat două autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, două vehicule pentru transportul victimelor multiple, o unitate mobilă de terapie intensivă, două ambulanțe SMURD, un spital mobil, șase ambulanțe SAJ și un elicopter SMURD.
Toate cele 12 persoane rănite, inclusiv șoferul TIR-ului, au fost transportate la spital, conștiente. O femeie, intubată și stabilă din punct de vedere hemodinamic, a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la cel mai apropiat spital.